10 lucruri obligatorii in noiembrie




Am făcut o listă importantă cu cele 10 lucrui obligatorii în noiembrie. Sunt esențiale pentru a trece cu bine peste perioada rece care vine. Și vine inevitabil! O parte din aceste lucruri nu sunt neapărat necesare dacă locuiești la bloc, dar dacă te bucuri de confortul unei case individuale toate acestea sunt obligatorii în noiembrie.

1. Ciclul îngheț-dezgheț este un stres major pentru acoperiş aşa ca o revizie generală este necesară. Pe lista cu reparaţii de toamnă trebuie trecute jgheaburile, burlanele şi o evaluare a podului casei. Frunzele, depunerile, cuiburile de păsări pot înfunda burlanele cu mari neplăceri pentru casa ta. Scurgerile pot deteriora învelișul de lemn și căpriori din pod, ceea ce aduce cheltuieli mari pentru reparații. Plus că apa care îngheață în jgheaburi poate forța zăpadă și gheață să intre în structura acoperişului şi a pereţilor, provocând pagube și pierderi mari.

2. Curăţă, de mai multe ori dacă este nevoie sistemul de scurgere al apei, şi nu lasa apa să se inflitreze la fundaţia casei.

3. Aduna frunzele pentru compost, mai ales dacă ai gazon nobil în curte. Frunzele îl sufocă. Nu aduna frunzele în grămezi pentru că pot atrage rozătoare. Pune frunzele în saci de rafie şi depozitează-i pentru compost sau aruncă-le.

4. Scurge apa din furtunele de gradina, pune hidroforul în loc unde temperatura nu scade sub zero, închide şi goleşte de apă instalaţiile din aer liber prin care circula apă. Dacă ai iaz, este bine să-l seci şi să-l cureţi. Curăţă şi scoate apa din piscină, inclusiv din sistemul de scurgere. Prevenirea înghețului este o măsură esenţială. Inevitabil în noiembrie temperaturile vor scadea sub zero și problemele produse de îngheț vor apare!

5. Repară toţi robineţii exteriori care nu funcţionează corect şi izolează-i. Costă o avere repararea ţevilor sparte, ca să nu mai vorbim de efectele catastrofale ale infiltraţiilor sau inundaţiilor.

6. Reglează, schimbă sau repară termostatul centralei şi ţine centrala la 15 grade când nu eşti acsă. De la 15 grade, la temperatura de confort se ajunge imediat, până te acomodezi cu temperatura din casă, dar vei face importante economii la factura de încălzire.

7. Schimbă filtrele de aer ale hotei şi verifică burlanele care comunică cu exteriorul. Schimbă filtrele şi desfundă coşul de fum, repară crăpăturile din coşul de fum. Toate înseamnă siguranţă pentru casă şi facturi mai mici.

8. Dacă ai, pe lista cu reperaţii de toamnă, pune şi pompa de apa. Verifică conexiunile electrice, verifică şi repară generatorul, dacă există, şi verifică canalizarea.Nu ai de unde să știi câtă zăpadă va fi în anul acesta și nici cât d erepede se va topi. Frunzele și gunoaiele aduse de ape toamne pot produce neplăceri foarte mari prin înfundarea canalizării.

9. Fă o revizie generală a tuturor sitemelor de încălzire din casă, fie că sunt pe combustibili solizi, gaze sau curent electric. Este esențială pentru că iarna e posibil să ai nevoie de surse alternative de căldură fie dacă s eoprește curentul electric, fie dacă centrala termică are probleme.

10. Taie ramurile copacilor care s-au întins spre casă, deasupra firelor de electricitate şi curăţă cu atenţie copacii. Este un pas esenţial pe lista de reparaţii de toamnă obligatorii.

În plus, ca om care locuiește la casă și știe toate aventajele și dezavantajele pe care le aduce te sfătuiesc să te aprovizionezi și să pastrezi la îndemână un sac, doi de nisip și unul de sare. Verifica modul în care se închide și se deschide poarta, ia în calcul cum rezolvi rapid problema acesului în curte dacă este zăpadă mare. În plus repară sau cumpără lopeți pentru zăpadă și ține-le la îndemână. Este foarte important să acoperi zonele alunecoase din exteriorul casei cu materiale antiderapante sau covoare exterioare. Este cumplit să găsești dimineața gheță pe treptele casei și să-ți începi ziua cu o căzătură. În rest bucură-te de iarna și numără zilele până la primăvară!

Sursa: www.casa-gradina.ro


Stiri