Cel mai vechi apartament și cea mai veche vilă disponibile spre vânzare la nivel național au peste 200 de ani, relevă datele Imobiliare.ro. Potențialul acestor proprietăți este dat, pe de o parte, de localizarea centrală, în două mari orașe turistice ale țării, și, pe de altă parte, de valoarea istorică a imobilelor, ce poate fi amplificată prin derularea unor lucrări de renovare și restaurare.
Prețurile solicitate de vânzători depășesc pragul de 100.000 de euro pentru apartament și 300.000 de euro pentru vila.
Apartament în vilă, parțial renovat În Centrul Istoric al Brașovului, un apartament datând din anul 1800, cu o suprafață utilă de 90 de metri pătrați (108 metri pătrați construiți), poate fi achiziționat cu 105.000 de euro.
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, valoarea medie de listare pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare în Brașov ajungea, la finele lunii mai, la un nivel de 915 euro pe metru pătrat util.
Ținând cont de zonă, suprafață și tipul imobilului și raportat la alte oferte similare, prețul solicitat de vânzător se situează, în acest caz, la nivelul pieței.
Locuința aflată în apropiere de Piața Sfatului ocupă nivelul superior al unei vile cu parter și etaj. Aceasta dispune de o suprafață utilă de 90 de metri pătrați (108 metri pătrați construiți), este compusă din două camere și are o compartimentare tip „vagon”.
Viitorul proprietar va beneficia de acces în curtea comună a imobilului și, totodată, de două locuri de parcare. Parțial renovat, apartamentul este pretabil pentru locuire în momentul de față.
Casă veche, potrivită pentru hotel sau pensiune În Centrul Istoric al Sibiului, o casă de 700 de metri pătrați utili, construită înainte de anul 1800, este listată pe Imobiliare.ro la un preț de 360.000 de euro.
Această sumă include și valoarea terenului, în suprafață de 1.151 de metri pătrați, ce beneficiază de o deschidere stradală de 25 de metri.
Situată la o distanță de câteva minute (de mers pe jos) de Piața Mare a orașului, proprietatea este formată din 25 de camere și dispune de o capacitate de parcare de 20 de locuri (în curte). Construcția are, per ansamblu, un regim de înălțime de S+D+P+1+P.
„Imobilul este format la stradă prin unificarea a trei case, primul segment are o axă formată din demisol și parter înalt, urmează patru axe formate din subsol și parter, în final două axe pe parter și etaj”, detaliază Daniel Sin, agentul care se ocupă de promovarea acestei oferte. În opinia sa, proprietatea este pretabilă pentru funcțiunea de hotel sau pensiune – fapt ce se explică prin localizarea favorabilă și caracterul său istoric.
Pentru aceasta însă, noul proprietar va trebui ca, după achiziție, să fie dispus să investească în restaurarea și renovarea casei.
Sursa: www.imobiliare.ro