Gradul de îndatorare va fi calculat după un nou algoritm, potrivit unui proiect de regulament de creditare lansat de BNR.
Astfel băncile vor fi obligate să calculeze gradul de îndatorare raportându-se la venitul clientului, din care au scăzut taxele, impozitele și asigurările care cad în sarcina lui.
Până acum băncile puteau ţine cont de cheltuielile de subzistenţă și de ratele la alte credite.
Proiectul publicat de BNR include detalii privind evaluarea bonităţii clienţilor și reglementarea principiilor de elaborare a politicilor de remunerare a personalului implicat în evaluare. In noul calcul vor fi incluse “categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile în scopul determinării gradului total de îndatorare, incluzând, fară a se limita, cheltuielile de subzistenţă, cu fundamentarea unui nivel rezonabil al acestora, și obligaţiile de plată, altele decât cele de natura creditelor, inclusiv taxe, impozite și asigurări”.
O altă noutate este și posibilitatea de a verifica veniturile clientului din surse independente. Multe dintre prevederile pentru creditele de consum au fost extinse la toate tipurile de împrumuturi.
Astfel este valabil pentru toate creditele faptul că gradul de îndatorare se va stabili prin luarea în considerare a riscului valutar, a riscului de rată a dobânzii și a riscului de diminuare a veniturilor eligibile disponibile pe perioada de derulare a creditului. Creditorul va avea obligaţia de păstra aceste informaţii dar și o evidenţă cu istoricul veniturilor și cu măsurile întreprinse pentru verificarea acestora pentru fiecare client.
Regulamentul se va aplica și instituţiilor financiare nebancare și instituţiilor de plată și instituţiilor emitente de monedă electronică.
Documentul a fost emis pentru transpunerea în legislaţia naţională a directivei UE 17/2014 dar și a regulamentului UE 1093/2010 și a Ghidului EBA/2015 pentru evaluarea bonităţii.