PRETURILE LOCUINTELOR AU CRESCUT CU PESTE 8% IN ULTIMUL AN




Prețurile locuințelor cresc de la an la an, ceea ce arată că piața imobiliară și-a revenit după criza economică, potrivit consultanților imobiliari. Indicii calculați de aceștia atestă ceea ce fiecare dintre noi a resimțit pe piață, și anume scumpirea locuințelor.

Indicele Proprietăților Rezidențiale a înregistrat creşteri atât în ceea ce priveşte evoluţia de la an la an, de 8,3%, cât şi în cea trimestrială, de 1,0%, în al doilea trimestru al anului 2017, potrivit raportului Eurobank Property Services (EPS).

Variaţia anuală pozitivă a indicelui naţional este consolidată cu o creștere de 1,5% a prețurilor/an, în ultimii cinci ani, dar şi cu trendurile ascendente înregistrate la nivel regional, fapt care evidenţiază revenirea pieţei. Astfel, indicele prețurilor din București a prezentat o creștere de aproape 0,7% în trimestrul al doilea din 2017, în timp ce pentru zona București Centru creșterea trimestrială a fost de 1%. Evoluţia indicilor individuali aferenţi celor mai mari unsprezece orașe din România indică o performanţă trimestriala stabilă, datorată atât corelărilor, cât și corecțiilor pe termen scurt.

Mai mult, analiza de la an la an pentru București, Iași, Cluj, Oradea și Galați prezintă o tendință ascendentă de 3% în medie. De asemenea, preţurile proprietăţilor noi au atins o creștere anuală de 3,4% la nivel național, iar cele din Capitală continuă şi ele evoluţia pozitivă. Ca urmare, sugerează, în ansamblu, tendinţa de creştere a pieţei, în special în orașele mari. Rămâne însă ca evoluţiile din următoarele trimestre să confirme această estimare.
 Citeste articolul intreg pe https://www.arenaconstruct.ro/preturile-locuintelor-au-crescut-cu-peste-8-ultimul/ .

Sursa: arenaconstruct.ro


Stiri