TVA-ul de 5% ar putea fi un beneficiu oferit doar solicitanților cu salarii mai mici decât venitul mediu pe economie.
Strategia Națională a Locuirii – document aflat în dezbatere publică – include prevederi care pot afecta accesul românilor la locuințe noi. Documentul propune ca TVA-ul aplicat tranzacțiilor imobiliare să varieze în funcție de veniturile cumpărătorului. Etalonul de la care se face diferențierea va fi venitul mediu din România. Valoarea acestuia în 2016 este de 2086 lei (aproximativ 460 de euro).
Potrivit acestei propuneri, dacă un apartament este scos la vânzare cu un preț de 60.000 de euro, un cumpărător cu venituri de 2.085 de lei va plăti TVA de 5% și un preț final de 63.000 de euro, în timp ce persoanele cu venituri care depășesc cu numai 100 de lei salariul mediu pe economie vor plăti TVA de 20% și un preț final de 72.000 de euro.
Măsura aplicării unui TVA diferențiat în funcție de venituri este discriminatorie, potrivit reprezentanților grupului de inițiativă pentru Asociația Investitorilor Imobiliari din România. Un român cu salariul mai mare decât venitul mediu va plăti aproape 10.000 de euro în plus pentru același imobil – echivalentul a 21 de salarii medii pe economie. Mai mult, avansul pe care îl va plăti acesta va fi de 15-20%, deoarece nu s-ar mai încadra pentru a accesa programul Prima Casă. Măsura va afecta indirect și populația pe care Strategia actuală își propune să o ajute.
“Măsura dorește să încurajeze persoanele cu venituri sub medie, dar acestea plătesc deja TVA de 5% pentru tranzacții cu valori mai mici de 450.000 de lei. Practic va fi taxată suplimentar clasa de mijloc, segmentul care contribuie cel mai puternic la dezvoltarea economică a României și la bugetul de stat, în timp ce situația persoanelor cu venituri mici rămâne neschimbată”, arată grupul de inițiativă pentru Asociația Investitorilor Imobiliari din România.
Grupul de inițiativă pentru înființarea Asociației Investitorilor Imobiliari din România a formulat deja un punct de vedere pe marginea acestui document și a solicitat o întrevedere cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform normelor în vigoare.
Printre investitorii locali și străini din piața imobiliară și de construcții care semnează acest punct de vedere se numără AFI Europe România, Gran Via, Hanner România, Impact Developer & Contractor SA, Opus Land Development (Cosmopolis), Ovidiu Șandor, Coldwell Banker, Green Angels, Premier Estate Management, Reff & Associates sau Xella România, producător german de sisteme de zidărie termoizolantă.
Noul Cod Fiscal, intrat în vigoare la începutul anului 2016, prevede aplicarea TVA de 5% pentru tranzacțiile imobiliare cu imobile noi, care au prețuri mai mici de 450.000 de lei (echivalentul a circa 100.000 de euro). Tranzacțiile cu imobile noi cu valori mai mari sunt taxate cu TVA de 20%.
Plafonul actual pentru aplicarea TVA de 5%, valabil de la 1 ianuarie 2016, a fost stabilit de legiuitor ca fiind un prag care oferă două beneficii reale. Pe de-o parte protejează bugetul de stat, deoarece este un plafon care nu permite achiziționarea de imobile de lux, referindu-se clar la clasa de mijloc din România. Pe de altă parte încurajează clienții să caute imobile de calitate, care să permită o locuire decentă pentru familiile lor și achiziționarea de imobile cu suprafețe medii, în care să se poată dezvolta familii cu unul sau mai mulți copii (încurajând natalitatea, aspect important pentru statele cu un sistem de pensii bazat pe solidaritatea între generații).
Un alt posibil efect al acestei măsuri ar putea fi încurajarea salarizării la gri. Astfel, un angajat care are în cartea de muncă salariul mediu pe economie va fi direct interesat să nu înregistreze o eventuală creștere salarială în cartea de muncă, dacă are în plan să cumpere un imobil.
Sursa: www.imobiliare.ro